Jongleria, o formă fascinantă de terapie

Jongleria este o artă veche de peste 4000 de ani, cunoscută în Mesopotamia, Egipt, China Antică. În România, ea este cunoscută mai ales ca parte componentă a spectacolelor de circ şi divertisment. Dacă la origine jongleria era practicată numai de acrobaţi, clowni, saltimbanci pregătiţi special, în ultimele 3 decenii ea a câştigat teren printre amatori; în prezent există în Europa de Vest şi Statele Unite milioane de persoane o practică din plăcere, din dorinţa de a-şi exersa îndemânarea sau de a avea un mod interesant şi distractiv de a-şi petrece timpul liber. Jongleria a fost introdusă în programele de educaţie fizică din şcoli în ţări ca Suedia, Olanda, Belgia.

Acestă formă de acrobaţie bazată pe abilitatea de a manevra diverse obiecte: mingi, bastoane, farfurii, făclii, inele, beţe, are ca rezultat o mişcare armoniasă, cursivă şi spectaculoasă a obiectelor amintite. Există două forme de jonglerie: de distanţă, în care obiectele sunt aruncate şi prinse şi de contact, în care obiectele (de obicei bile de silicon) nu piardă deloc contactul cu corpul jongleurului. Jongleria poate fi combinată cu elemente de acrobaţie şi echilibristică. 

Jongleria se practică individual sau în grup. Dacă nu se poate ajunge la aceste performanţe, este suficient să încurajăm copiii să practice elemente de jonglerie pentru a-şi îmbunătăţi capacităţile motrice, pentru amuzament sau ca o formă de joc în cadrul grupului de copii ce stimulează munca în echipă, colaborarea şi schimbul de experienţă. 

Odată devenită un sport de masă, cu antrenamente publice în parcuri, organizată în asociaţii şi cluburi, rezultatele benefice ale jongleriei asupra condiţiei fizice şi mentale au fost remarcate destul de rapid. Printre persoanele deosebit de talentate la jonglerie de află matematicienii şi fizicienii, probabil datorită naturii mentale experimentale  a preocupării lor pentru dimensiuni, relaţii şi traiectorii. Deasemenea, psihologii şi medicii care practică jongleria n-au întârziat să observe şi să analizeze efectele acesteia, potrivit specificului profesiei lor. Dintre rezultate menţionăm câteva:

-          Psihologii au descris jongleria ca pe o „erupţie a emisferei cerebrale drepte în programul celei stângi”, subliniind stimularea inteligenţei spaţiale prin vizualizarea traiectoriilor, şi kinestice prin promovarea controlului motor, a ritmului.

-          Profesorii au observat influenţa jongleriei asupra motricităţii fine la copii, ameliorând dislexia şi disgrafia

-          În 2002, un program de jonglerie implicând 400 de copii suferind de artrită juvenilă s-a derulat sub patronajul Fundaţiei pentru Artrită din Missouri, SUA. Medicii au observat la  participanţi creşterea flexibilităţii articulaţiilor, a coordonării ochi-mână, a diminuării durerilor.

-          James Goldman, terapeut la Rey Hickock Center, Rochester, utilizează cu succes jongleria în recuperarea pacienţilor cu afecţiuni şi leziuni neurologice sau cu limitări ale activităţii fizice. Este o activitate motorie recomandată persoanelor ce folosesc fotoliul rulant, aceştia pot să-şi folosească cu succes mâinile într-o activitate amuzantă.

-          Jongleria stimulează formarea ritmului la copiii cu deficienţe de auz sau/şi tulburări de vorbire, stimulează buna dispoziţie, facilitează agilitatea şi inventivitatea, conduce la creşterea controlului motor, dezvoltă concentrarea şi organizarea mişcărilor, îmbunătăţeşte coordonarea bimanuală şi oculomanuală la copiii cu diverse tulburări de coordonare a motricităţii.

Variante şi exerciţii de jonglerie

·   Pentru început copiii aşezaţi în cerc fac câteva exerciţii de încălzire, îndrumaţi în primele şedinţe de profesor, apoi sunt lăsaţi unul câte unul să conducă acţiunea de încălzire.

·   Încălzirea: se fac mişcări ample pe articulaţiile membrelor superioare (se mobilizează articulaţiile mari, articulaţiile mâinilor şi ale degetelor), sunt antrenat articulaţiile membrelor inferioare (şolduri, genunchi, picioare), apoi trunchiul – mobilizări (rotiri, înclinări laterale, flexii şi extensii), uşoare sărituri pe ambele picioare.

·   Passing-ul: aşezăm copiii faţă în faţă 2 câte 2 pentru a face pase între ei cu eşarfe (baticuri) din voal, apoi cu mingi, cu inele şi ulterior după ce s-au deprins cu passingul, lucrează între ei cu bastoane. Se încep exerciţiile cu eşarfe din voal pentru că au un timp mai lent de cădere şi pot fi prinse mai uşor. 

·   Copiii aşezaţi în cerc îşi pasează de la unul la altul eşarfe sau mingi. La început o singură eşarfă este pasată prin cerc, treptat se introduc din ce în ce mai multe pentru a stimula viteza de reacţie şi atenţia copiilor. 

·   Fiecare copil este încurajat să lucreze individual. El este învăţat să jongleze cu o minge, cu 2 mingi şi în final când deprinde procedeul de jonglat cu cele 2 mingi este învăţat cu 3 mingi. Mingea este aruncată dintr-o mână în alta. Atenţia este îndreptată la început pe o bună aruncare şi apoi pe o prindere corectă. 

·   Pentru asta braţele sunt lipite de corp, cu coatele flectate (la 90º) şi palmele deschise în supinaţie. Mingea se aruncă la o înălţime circa de 20 cm, până la înălţimea ochilor. Palma care urmează să prindă mingea nu se ridică, ci „aşteaptă” ca mingea să cadă lejer în palmă. Încurajaţi copiii să exerseze cât mai mult această deprindere şi apoi treceţi la jonglatul cu 2 mingi. Mingile de jonglerie sunt confecţionate din muşama moale şi colorată, umplute cu seminţe de in sau susan.

·   Învârtirea farfuriei pe băţ este deosebit de spectaculoasă şi uşor de deprins. Este bine să se înceapă cu această deprindere de jonglat, deoarece se învaţă uşor, copiii au astfel satifacţia reuşitei încă din primele şedinţe. Obiectele pentru acest tip de jonglat sunt: un băţ lung de 40 cm, uşor ascuţit la vârf, având grosimea unui creion şi o farfurie din plastic cu bordură circulară pe fund, specifică acestui procedeu. Nu încercaţi cu farfurii obişnuite, mai ales cu cele de porţelan !

·   Pentru început se roteşte lent farfuria în jurul băţului, astfel încât vârful băţului să nu depăşească şi să nu se dezlipească de pe marginea interioară a bordurii farfuriei. 

·   După mai multe rotiri ale farfuriei, se acelerează uşor ritmul de învârtire. Prinzând viteză de rotire farfuria se va menţine la orizontală, moment în care trecem cu o mişcare fermă vârful băţului înspre mijlocul dosului farfuriei.

·   Copiii învaţă mai întâi procedeul cu mâna dreaptă apoi cu mâna stângă

·   Pot „plimba” farfuria de la unul la altul în cerc fixând vârful băţului pe farfuria vecinului şi oferind-o apoi celuilalt vecin, fără a o scăpa de pe băţ.

·   Când farfuria se opreşte din mişcare, ea poate fi învârtită din nou şi continuat jocul.

·   Farfuria se poate arunca în sus şi prinde în vârful băţului din nou.

·   Atenţie: beţele pot provoca accidente! Nu se lasă la îndemâna copiilor decât sub stricta supreveghere a unui adult. Dacă copiii devin agitaţi, profesorul recuperează toate beţele şi poate continua cu alte procedee mai puţin periculoase (eşarfe, mingi). 

·   Jonglatul cu bastoane, este una dintre cele mai complicate procedee de jonglerie. Bastonul, spre deosebire de minge sau inel care pot fi prinse în orice poziţie a obiectului, trebuie prins de mâner. El face cel puţin o rotire în aer înainte de a fi prins. Dacă copilul lucreză individual, aruncă în aer un baston dintr-o mână în alta pentru o singură rotire. Se poate arunca şi prinde cu aceeaşi mână bastonul. Se repetă mult această deprindere până când este exersată cu uşurinţă.

·   cu 2 sau cu 3 bastoane se exersează respectând acelaşi procedeu de aruncare ca şi cu mingile, dar prinderea se face numai de mâner. Bastoanele  fac o singură rotire în aer. După însuşirea acestui procedeu spectaculos, se poate merge mai departe, rotind bastoalele în aer de 2 ori. Este foarte dificil, dar nu imposibil.

·   Aruncarea bastonului de la un copil la altul se face respectând câteva reguli, pentru a evita eventualele acuuidentări: copiii stau faţă în faţă la o distanţă de 3 metri. Bastonul face în acest caz o rotire şi jumătate în aer. Copilul care urmeză să prindă bastonul va ţine braţul şi mâna  îndepărtate în lateral de corp. Copilul care aruncă bastonul va avea ca ţintă mâna întinsă a colegului său. Evitaţi aruncarea directă spre corpul sau spre capul colegului care prinde!

·   După deprinderea procedeului de passing în 2 cu un baston, se trece la aruncarea simultan sau alternativ cu 2 bastoane. Atenţie la copilul care urmează să prindă bastonul; braţul lui trebuie ridicat, mâna pregătită să prindă. Nu aruncaţi cu bastonul, dacă el nu este atent la voi!

·   Jongleria cu inele este la fel de spectaculoasă, iar ca grad de dificultate a execuţiei se situează între jongleria cu mingi şi cea cu bastoane. Inele trebuie prinse, spre deosebire de mingi care practic cad în palme, printr-o priză fermă de marginea lor.

·   Procedeul de învăţare a aruncării este identic (traiectorie) cu cel al mingii. Distanţa la care aruncăm inelele este mult mai înaltă, de aceea practicarea jongleriei este bine să se facă în săli de sport sau în spaţii deschise. 

·   Se începe cu un inel: aruncăm şi prindem cu o mână, apoi aruncăm dintr-o mână în alta, se continuă cu 2 apoi cu 3 inele. Aruncarea de la un copil la altul va respecta procedeul de lucru de la passing-ul cu bastoane. Atenţie la colegul care urmează să prindă inelul! Reglaţi viteza cu care pasaţi inelul, în funcţie de distanţa dintre voi. Se poate ajunge la performanţa de a jongla 2 câte 2 cu 5 -7 inele.

·   Un procedeu uşor de învăţat: un inel susţinut orizontal, se aruncă vertical deasupra lui alt inel învârtit înspre aruncător (printr-o învârtire rapidă, uşor smucită).

·   Inelele se pot rostogoli de la un copil la altul.

·   Aşezate pe jos, pot servi ca şotron

·   Aruncate de la un copil la celălalt, inelele pot fi prinse pe braţ prin strecurarea mâinii prin gaură. Pot exersa acest procedeu copiii care au dificultăţi de prindere, tulburări de coordonare. 

·   jonglatul cu diabolo este puţin mai complicat. Necesită două beţe legate printr-o sfoară şi un diabolo (un mosor de cauciuc de diferite mărimi). Jonglatul constă în menţinerea, alunecarea, învârtirea, aruncarea şi prinderea mosorului (diabolo) pe sfoară fără ca ea să se încâlcească.

·   Pentru început îi învăţăm pe copii cum să menţină şi să învârtă diabolo pe sfoară, apoi să-l facă să alunece pe sfoară de la un băţ la celălalt şi în final să-l arunce în sus şi să-l prindă tot pe sfoară.

·   Copiii mai experimentaţi pot învăţa să arunce diabolo de la unul la celălalt. Procedeele de passing necesită mult antrenament în pereche.

·   Individual se pot face o serie de procedee de alunecare, învârtire şi descâlcire a sforii, fără ca diabolo să cadă.

Alte variane de jonglerie se pot învăţa cu devil-stick-ul, poi-urile, cu mingi pentru contact juggling

Activităţi motorii în sesiunile de jonglerie: 

• jocul cu paraşuta: cerem copiilor să prindă fiecare o bucată  de paraşută, iar la un anumit semnal toţi ridică mâinile, aruncă paraşuta în sus şi intră sub paraşută.
• cerem copiilor să pună cât mai multe baloane pe paraşuta aşezată pe sol, apoi fiecare copil prinde de un colţ şi la un semnal ridică paraşuta aruncând baloanele spre zenit. 
• copiii aşezaţi în cerc: primeşte fiecare câte un obiect de jonglerie, este rugat să-i găsească,  o altă utilitate obiectului. De exemplu: un baston poate servi ca microfon, un cerc poate fi o groapă adâncă peste care copiii trebuie să sară, mingea poate fi purtată ca o coroană (copiii merg în rând cu câte o minge pe cap; cel care o poartă cel mai mult câştigă).

Sesiunile de jonglerie se însoţesc cu cele de clownerie, pantomimă sau acrobaţie acolo unde este posibil. Se pot inventa mii de jocuri cu obiectele de jonglerie. 
Ce ziceţi dragi părinţi ca în pauzele de la orele de curs copiii să practice astfel de activităţi recreative?
Eu aş introduce elemente de jonglerie la orele de sport. Jongleria conţine o serie de mişcări complexe care spre deosebire de mişcările efectuate la orele de educaţie fizică au un scop, o finalitate. Cred că elevii nu s-ar plictisi şi nici nu ar cere scutiri inutile.